miercuri, 24 iunie 2015

Prințesele moderne își donează părul


 Este ora prânzului,aștept  să sosească surorile  Diana si Carina împreună cu mama lor.
Îmi   face plăcere să le întâlnesc, au părul  lung și des,foarte bogat.Puțini copii au norocul să moștenească așa un păr minunat.
Au crescut,sunt adevărate  domnișoare, se așează  la zona pentru spălat și mai au nevoie doar de câte o pernuță pentru ca poziția să fie relaxantă.Sunt încântate că doi băieți le vor spăla părul înainte să fie tuns.
 Eu, mă întrețin cu mama lor care,fie vorba intre noi, este o curajoasă, deține în portofoliu trei fete cucuiete.
Mai greu de  tăticul  lor ,dar cam asta-i treaba. Cand ai așa  multe fete acasă, te aștepți să petreacă ceva vreme la coafor.

Însă ce mă face să scriu despre aceste două surori? Veți afla în rândurile de mai 
jos.

Vreau sa știți că am tot vazut filmulete cu fetițe cu părul  lung care făceau donații  pentru copiii bolnavi însă, spre rușinea  mea, nu am știut  că  putem face asta și în România.
Ei bine, cu încântare am aflat că mămica aceasta eroină,Tanța Steriuș, iși crește copiii în spiritul iubirii aproapelui. Le învață pe fete câtă bucurie poate să-ți aducă momentul în care dăruiești din suflet. Poți dărui orice. De data aceasta, ele invață să ofere  părul lor, copiilor care au mare nevoie de el.
Sunt fericită  să descopăr zi de zi oameni frumoși. Sunt convinsă că împreună vom reuși. 
Consider că este un gest absolut minunat să accepți la vârsta de 8 și respesctiv 4 ani să-ți tai părul și să-l donezi.


Mi-ar plăcea din suflet sa mă implic.

Diana 8 ani


Carina 4 ani

Dacă sunteți interesați și vreți să dați o mână de ajutor, vă invit să citiți mai jos despre acești oameni frumoși și despre cum puteți ajuta.


The Little Princess Trust (laureat al the Queen’s Award for Voluntary Service, 2012) este o fundație non-profit cu sediul in Hove, Anglia, care oferă peruci din păr natural copiilor ce și-au pierdut părul în urma tratamentelor împotriva cancerului.

Avantajul acestei fundații este că oricine poate dona. Trebuie doar ca cea mai scurtă șuviță de păr să aibă minim 17 cm. În rest, condițiile sunt rezonabile: părul poate fi drept, ondulat, cârlionțat, vopsit atât timp cât culoarea este naturală și nu o nuanță artificială, de exemplu verde sau albastru. De asemenea, se acceptă și codițe ce au fost secționate cu mult timp în urmă dar au fost păstrate în condiții bune. În opoziție, nu se acceptă extensiile, dredurile, părul tip afro sau părul grizonat.

Procesul de secționare a părului este relativ simplu. Acesta se poate realiza atât la un salon, cât și acasă, atât timp cât sunt respectați pașii secționării: părul trebuie spălat și uscat bine înainte, prins cu un elastic sus, împletit, prins cu un elastic jos și apoi secționat deasupra elasticului de sus.

IMPORTANT: Părul trebuie să fie complet uscat în momentul secționării.

Este recomandabil să fie depozitat, apoi, într-o pungă sigilabilă curată. Din păcate, costurile secționării vor trebui suportate de către donatori. Așteptăm colaje cu fotografii realizate în momentul secționării părului, poze before&after sau alte tipuri de imagini ce exprimă implicarea dumneavoastra în proiect, pentru a le posta  pe pagina oficială de facebook a proiectului, cu acordul dumneavoasta, desigur.

Coletele cu donațiile de păr pot fi predate personal la UMF Iași, sau pot fi trimise prin curier pe adresa Societății Studenților Mediciniști Iași, str. Universității, nr. 16, Iași, România, cu mențiunea „LPT”. În acest colet vă vom ruga să includeți o hârtie cu datele dvs: nume, prenume, număr de telefon – pentru a vă putea confirma ca am primit pachetul.

Donațiile vor ajunge la sediul LPT, în Anglia, de unde vor fi redirecționate către o fabrică din China, unde părul va fi selectat fir cu fir și din 5-7 donații se va confecționa o singură perucă.

Plănuim desfășurarea acestui proiect pe o perioadă mai lungă de timp, pentru a le oferi tuturor doritorilor posibilitatea de a se implica.

Din păcate nu există o fundație de acest tip la noi în țară, de aceea am și inițiat proiectul în această manieră. Urmărim, totuși, pe viitor, extinderea acestui concept.

Este important de menționat faptul că membrii acestei fundații sunt voluntari, ca și noi – membrii SSMI, iar perucile confecționate sunt oferite copiilor și nu vândute. De aceea, în cadrul acestui proiect există și o parte de fundraise – strângere de fonduri pentru a oferi fundației bănuții necesari pentru a confecționa aceste peruci. Orice donație este binevenită și poate fi depusă în următorul cont:

Nume: Societatea Studenților Mediciniști Iași
2511.1-10805.1/RON
IBAN: RO84RNCB0178011166540001
Fiscal code: 8740489
BCR, Iași, Al. I. Cuza, Str. Ștefan cel Mare, no. 8A

Contact: LPTIasi@yahoo.com

Coordonator LPT
Ioana - Maria Andrioaie
0744 81 86 85                                                                            

http://www.littleprincesses.org.uk/

marți, 16 iunie 2015

Tendinte coafuri mirese




Variantele de hair styling se propun si se adapteaza in functie de fiecare persoana in parte.
Coaforii propun designul pentru coafura abea dupa o discutie cu viitoarea mireasa si dupa ce au inteles nevoile si stilul acesteia.
Sãptãmâna trecutã a fost încãrcatã cu evenimente. 
Miresele au personalitãti si tinute diferite.
De cele mai multe ori, "miresele mele"  înteleg cã pãrul lor trebuie sã arate impecabil 24 de ore, alteori nu.
De multe ori gândul meu stã doar la ele pentru 
 cã-mi doresc sã fie împãcate cu varianta de hair styling pe care o propun tinând cont si de dorinta si de trasãturile lor.

În urmã cu doi-trei ani, conexiune la internet aveau doar trei milioane de oameni, în zilele noastre numãrul lor a crescut la douã miliarde jumãtate.
Desigur, toate acestea înseamnã mai multã usurintã în posibilitãtile de gãsire a informatiilor de care oricine are nevoie.

Este foarte usor sã deschizi Pinterest sau Tumblr si sã gãsesti fotografii cu mii de fete pieptãnate diferit, cu pãrul usor rãvãsit, desprins sau prins în functie de fiecare. 
Dar oare parul rezista impecabil in conditii de stres?

 Sezonul de toamnã vine cu propuneri de la  clasic, la romantic sau invers, simplitatea si naturaletea  fiind cuvintele potrivite pentru majoritatea propunerilor.

In urma discutiilor cu viitoarele mirese se desprind cateva tipologii.



Mireasa romantica

 Sub nici o forma nu o vei convinge sa-si prinda pãrul ordonat sau perfect neted.
Cu sigurantã va accepta sa-si prinda flori in pãr.
Poti propune mini rose sau floarea miresei care aratã foarte bine atât pe pãr blond cât  si pe pãr închis la culoare.
În cazul în care pãrul este scurt spre mediu, este suficient sã folosesti ondulatorul si sã rulezi mesa pânã aproape de vârf, fãrã ca acesta sã fie undulat. Rezultatul va fi un pãr cu miscare naturalã, însã trebuie sa tii cont cã nu are rezistentã de duratã.





Pentru pãrul de la mediu spre lung, posibilitãtile  sunt variate.
Impletiturile si rasuciturile se potrivesc foarte bine acestei tipologii.Majoritatea viitoarelor mirese care fac parte din aceasta categorie nu doresc sa poarte voal,drept pentru care coronitele din flori naturale sunt perfecte pentru completarea aspectului romantic global.








Mireasa nonconformistã

Cu siguratã va accepta propunerile pe care nici un alt tip de mireasã nu le-ar accepta.
Poti sã-i propui coafuri extravagante pozitionate diferit, poate accepta sa-si punã chiar si fluturi în pãr.
Cum recunosti aceastã mireasã? 
De cum intrã pe usã vei observa cã face asocieri deosebite fatã de alte persoane, cum ar fi o tinutã foarte elegantã cu cercei Hello Kity sau o tinutã care lasã impresia cã a fost aleasã cu ochii închisi, aparent farã nici un fel de potrivire cu cercei foarte pretiosi.



Mireasa pretioasã 

Poti sa-i propui o combinatie de împletituri cu zone netede, un accesoriu creat special pentru momentul si tinuta sa.
Va fi atentã la fiecare detaliu, însã îti va permite sã-i faci o propunere dacã simte cã sunteti pe aceeasi lungime de undã.






Mireasa clasicã

Propunerile pe care este bine sa le faci sunt undeva la limita dintre toate celelalte stiluri.
Mireasa clasicã, este usor modernizatã, ceea e înseamnã cã în functie de cum este abordatã situatia, poate sã accepte o coafurã netedã care sa aibã chiar texturã creponatã dacã doar asa rezultatul poate fi cât mai aproape de visul sãu.
Cu siguranta va accepta voalul.





Mireasa perfectionistã

În cazul acesta, totul trebuie sã fie foarte clar, fiecare etapã propusã si acceptatã de comun acord astfel încât sã fie în perfectã concordantã cu tot ce înseamnã evenimentul.
Coafura trebuie sã fie perfect netedã si chiar dacã sunt zone cu miscare, acestea trebuie controlate perfect, fiecare fir de pãr trebuie sã fie asezat pe pozitia lui.
Numãrul acestui tip de mirese este din ce în ce mai mic.





Fotografiile fac parte din portfofoliul personal.


























marți, 2 iunie 2015

Trucuri pentru a trece peste vară cu părul sănătos

Deodată am realizat că a trecut luna mai.
Vine vara. 
Iubesc vara, iubesc soarele.
 Ahhh este iunie, luna cireselor coapte, luna în care zilele sunt parcă mai pline de lumină și de bucurie.
Duminică, ultima zi din luna mai, după multă vreme, am avut senzația că ziua este mai lungă, de multă vreme nu am simțit asta.
După ce dimineața am petrecut-o la salon împreună cu domnișoarele care se pregăteau pentru banchetul de sfârșit de an, la prânz m-am bucurat de prezența unor oameni pasionați și talentați la The Library unde am făcut echipă pentru o sedință foto, după amiază am mers cu familia să ne plimbăm pe plajă.
Aproape că a fost un șoc pentru mine să văd așa mulți oameni care stăteau la soare, eu aveam,inca, pe mine un cardigan de lână.
Pe plajă, suficient de multe fete își petrec timpul liber cu părul fluturat de briza mării, sărutat de razele din ce în ce mai fierbinți ale soarelui.
Mă gândesc că  protectia solară pentru păr este unul dintre ultimele lucruri la care se gândesc  domnisoarele când pornesc către plajă. Din acest motiv, m-am gândit că este potrivit să dezvălui câteva trucuri pentru protectia părului de razele prea fierbinti ale soarelui.

1. Este momentul în care poți purta pălaria ce paie.
Și pentru că știu sigur că întrebarea firească ar fi : în funcție de forma feței, eu ce tip de pălărie ar trebui să port?, am pregătit pentru  voi răpunsurile.


Așa cum spuneam și despre coafură, dacă ai fața ovală și gâtul  lung, poți să porți orice tip de pălărie 

Sursa foto: Google


Fața pătrată este avantajată de pălăriile cu boruri largi, ondulate
Sursa foto: Google

Fața rotundă  este avantajată de pălăriile stil cowboy cu boruri late

Sursa foto: Google



Pentru  fața alungită,  pălăriile cele mai potrivite sunt cele cu borurile largi și zona calotei joasă, pentru a evita senzatia de alungire.

Sursa foto: Google


Penru fețele care au formă de inimă, cele mai potrivite sunt pălăriile rotunjie sau clopot.

Sursa foto: Google


2. Este imperios necesar să folosești un produs pentru păr ce conține filtru UV și SPF.
Desigur, sunt bune și uleiurile si măștile naturale, preparate imediat și aplicate pe păr, insa,  dacă esti permanent în criză de timp, așa ca mine, sunt sigură că preferi un produs sigur, gata preparat. 
În acest sens, vă propun gama solară L'Oreal Professionnel Solar Sublime.
Îngrijire dedicată părului expus la razele solare.
Conține filtru UV, EMC: Strat izolant care reface filmul hidrolipidic, ulei de Pracaxi : bogat în antioxidanți, protejează fibra împotriva razelor UV. Aderă la fibra capilară pentru un efect de durată. Părul este îngrijit, fiind protejat împotriva razelor UV .

Șampon Solar Sublime, ajută  la repararea suprafeței părului și îl protejează împotriva efectelor dăunătoare ale soarelui. Acționează în straturile A (cuticula) și B (cortex). 

Tips
Pentru un rezultat maxim, după ce părul a fost bine udat, se absoarbe cu prosopul pentru a nu dilua produsul.
Șamponul, se toarnă în palmă, de mărimea unei monede mici. Chiar dacă părul este lung, sau des, prima șamponare poate să nu facă spumă.
Se masează suficient pentru a inmuia cuticula, se clătește foarte bine, și se absoarbe surplusul de apă cu prosopul. 
Se trece la a doua șamponare. 
Cantiatea de șampon necesară, așa cum am spus mai sus, nu trebuie să fie mai mare decât un bănuț.Cu două degete, se ia șampon din palmă, se punctează zonele principale ale capului ( nu se aplică odată, într-un singur loc) și se trece la masajul scalpului și al părului .
Două șamponări sunt suficiente pentru curățarea eficientă atât a scalpului cât și a pielii.

Mască Solar Sublime, repară zonele cele mai deteriorate. Părul are un aspect luxuriant și arată strălucitor.

Tips
După ce părul a fost curățat cu șampon, masca este pasul următor.
Pe părul uscat cu prosopul, se aleg 4-5 meșe mari care se vor masa, pe rând, cu două degete cu mască. După ce pe fiecare meșă a fost depusă și masată 
cantitatea necesară de mască pentru a pătrunde din stratul exterior către cortex, se revine la prima meșă, se aplică doar câteva picături de apă și se închide cuticula trăgând ușor crema din păr.
Doar după ce fiecare meșă a primit atenția cuvenită, părul se clătește global.
Masca se folosește pe lungimi.
Sunt putine situatiile în care masca de păr se aplică și pe scalp. 
Acum părul este pregătit pentru răsfățul final. 




Spray protector Solar, formează un film protector în jurul fibrei. Repară instantaneu, fără a încărca, datorită texturii ultrafine, permițând o descurcare imediată și facilitând coafarea. Părul capătă o textură lejeră, este disciplinat și strălucitor timp îndelungat. Actioneză la suprafața firului de păr.

Din experiență, vă îndemn să-l folosiți ori de câte ori simtiți că părul expus la soare se simte uscat, atât în timpul expunerii cât și după.

Tips
Dacă esti pe plajă sau la piscină, ideal ar fi ca după ce părul a fost udat de apa marii ( care conține sare) sau apa din piscina (conține clor),ceea ce favorizează, împreună cu soarele deshidratarea , să fie clătit cu apă curată, după care poți pulveriza fără grijă spray-ul protector solar.

Cu speranța că vă sunt de folos toate aceste informații aștept părerile voastre.

Cu drag 

       Camelia Tugearu